Mulțumesc pentru implicare colegilor din executivul Primăriei, Direcției Școli, precum și consilierilor locali din Târgu Mureș pentru votul de astăzi, în urma căruia putem asigura continuitatea activităților educaționale pentru peste 150 de copii, preșcolari și elevi din zona defavorizată Valea Rece.
Achiziționarea clădirii unde în urmă cu 20 de ani s-a deschis centrul educational și social “Curcubeu”, în parteneriat cu o fundație olandeză, pune capăt incertitudinii din ultimii ani, legate de spaţiul necesar desfăşurării activităţii de învăţământ în această structură, arondată Şcolii Gimnaziale „Romulus Guga”.
După expirarea contractului pentru clădire, în 2016, s-a închiriat imobilul, până în septembrie 2019, între timp fundația olandeză cerând municipalității fie să cumpere clădirea, fie să elibereze spațiul.
Întrucât nu dispunem de altă clădire pentru asigurarea desfăşurării procesului educaţional pentru copiiii din zonă, s-a supus aprobării Consiliului Local Municipal proiectul de hotărâre pentru aprobarea achizitionării spațiului respectiv, compus din teren în suprafaţă de 720 mp şi casă de locuit în suprafaţa de 110 mp (demisol cu doua garaje şi 2 pivnite, parter cu două camere, bucătărie, antreu, hol, casa scării, mansardă cu 2 camere, baie și hol) contra sumei de 85.000 de euro, ultimul preț la care a fost dispusă fundația olandeză să vândă.
