👉 Lucrările la campusul care poartă numele celui supranumit „Titanul” și „părintele sculpturii moderne”, românul Constantin Brâncuși, sunt în plină desfășurare.
ℹ️ Așa cum am promis, vom reabilita toate spațiile școlare aflate în administrarea municipalității de pe strada Victor Babeș.
✅ În final, vom avea mult așteptatul campus școlar, de care este absolută nevoie de cel puțin 20 de ani!
#brancusi #educatie #sepoate #pnl #nepasa
Articole asemănătoare
Ministru Educației în vizită la Noul campus Constantin Brâncuși
👉 După întalnirea cu directorii de școli din Târgu Mureș, în care am abordat inclusiv subiectul dificil al prevenirii și combaterii violenței la nivelul unităților...
Weekend 2 – Lucrăm pentru Târgu Mureș! ↗️
Avansăm! Se lucrează intens la proiectul "Weekend 2", de pe strada Substejeris, susținut din fonduri europene, dar și ale municipalității. Noul parc se realizează pe...
Grădinița și creșa din cartierul Belvedere avansează! ↗️
🆗 Potrivit reprezentanților constructorului, obiectivul de investiții “Amenajare grădiniță și creșă în cartierul Belvedere” ar putea fi finalizat înainte de termen, cel mai probabil imediat...
Clădirea Liceului “Gheorghe Șincai” a fost reabilitată! ↗️
✅ Cei circa 900 de elevi de la Liceul Tehnologic “Gheorghe Șincai“ din Târgu Mureș se vor putea bucura, de săptămâna viitoare, de noua clădire...