Monitorizăm îndeaproape evoluția lucrărilor demarate, printre altele, la Școala Gimnazială “Friedrich Schiller”, “Ion Vlasiu” și “Gheorghe Șincai” din municipiu, investiții care se realizează atât din fonduri europene, cât și de la bugetul local.
🆗 Sperăm ca, în urma acestor lucrări de anvergură, toate aceste unități școlare să-și poată primi elevii beneficiari în condiții cât mai bune cât de curând.
#modernizare #sepoate #continuam #PNL
Articole asemănătoare
Ministru Educației în vizită la Noul campus Constantin Brâncuși
👉 După întalnirea cu directorii de școli din Târgu Mureș, în care am abordat inclusiv subiectul dificil al prevenirii și combaterii violenței la nivelul unităților...
Weekend 2 – Lucrăm pentru Târgu Mureș! ↗️
Avansăm! Se lucrează intens la proiectul "Weekend 2", de pe strada Substejeris, susținut din fonduri europene, dar și ale municipalității. Noul parc se realizează pe...
Grădinița și creșa din cartierul Belvedere avansează! ↗️
🆗 Potrivit reprezentanților constructorului, obiectivul de investiții “Amenajare grădiniță și creșă în cartierul Belvedere” ar putea fi finalizat înainte de termen, cel mai probabil imediat...
Clădirea Liceului “Gheorghe Șincai” a fost reabilitată! ↗️
✅ Cei circa 900 de elevi de la Liceul Tehnologic “Gheorghe Șincai“ din Târgu Mureș se vor putea bucura, de săptămâna viitoare, de noua clădire...