Grădinița și creșa din cartierul Belvedere avansează! ↗️

Grădinița și creșa din cartierul Belvedere avansează! ↗️

🆗 Potrivit reprezentanților constructorului, obiectivul de investiții “Amenajare grădiniță și creșă în cartierul Belvedere” ar putea fi finalizat înainte de termen, cel mai probabil imediat după prima parte a anului.

➡️ Proiectul răspunde unei nevoi presante de noi locuri în învățământul antepreșcolar și preșcolar în Târgu Mureș, prin oferirea a 150 de locuri la grădiniță și 60 la creșă, în condiții moderne.

↗️ Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.4, Obiectiv Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, cu cofinanțare de la bugetul local.

✅ Noii indicatori tehnico-economici, aprobați anul trecut, pentru obiectivul de investiții “Amenajare grădiniță și creșă în cartierul Belvedere” prevăd o valoare totală a lucrărilor de construcții-montaj de 12,05 milioane de lei (inclusiv TVA), din care circa 4 milioane de lei valoare eligibilă, iar restul de la bugetul local și un termen de finalizare a lucrărilor cel mai târziu în data de 31 decembrie 2024.

↗️ Lucrăm pentru copiii noștri!